Sa bucatarim ... ca la mama acasa :)

Sa bucatarim ... ca la mama acasa :)

miercuri, 28 decembrie 2011

Pulpe crocante, cu cascaval, la cuptor

      E o reteta foarte gustoasa. Se face rapid si e numai buna pentru musafiri sau o masa speciala. Reteta este preluata de pe site-ul Gourmandine, dar am modificat-o putin.




Ingrediente:

1 kg pulpe de pui dezosate si fara piele;
270ml lapte;
3 oua;
170g faina;
200g pesmet sau fulgi de porumb maruntiti;
450g cascaval;
sare si piper dupa gust

Preparare:

       Curatam si spalam pulpele de pui dezosate. Taiem fiecare pulpa in 2 astfel ca bucatelele de carnita sa fie mai mici si sa se faca mai repede.
        Intr-un bol spargem 3 oua, adaugam laptele, condimentam cu piper si sare dupa gust si amestecam compozitia pana se omogenizeaza.
        Intr-un alt vas punem cascavalul pe care in prealabil il dam pe razatoarea mica (in reteta initiala era dat pe razatoarea mare, dar mie imi place mai mult dat pe cea mica), iar peste adaugam pesmetul/fulgii de porumb si amestecam pana omogenizam complet. Mie personal imi place mult mai mult aceasta reteta cu fulgi de porumb maruntiti, crusta este mult mai crocata si mai gustoasa. Faina o vom amesteca cu sare dupa gust.



           Cand sunt toate pregatite, vom proceda ca si la snitele: dam carnea prin faina, apoi prin amestecul de oua si in final prin pesmetul cu cascaval (cu cat este mai mult cascaval pe bucatelele de pulpe, cu atat gustul va fi mai bun).
           Pulpele pregatite astfel le asezam intr-o tava pe care in prealabil o tapetam cu foaie de copt (eu am incercat prima data doar cu 3 bucati, sa vad cum ies :) ), dupa care introducem pulpele in cuptorul incins si le lasam circa 15-20 minute pe fiecare parte, pana se rumenesc usor (nu le lasati mai mult de 20 minute pentru ca se va arde cascavalul).


Pofta buna!

marți, 13 decembrie 2011

Ciorba de burta

            Este una dintre "piesele de rezistenta" din bucataria mea, preparatul cu care mi-am convins sotul (pe atunci doar pretendent :) ) ca nu stau degeaba in bucatarie :))).
            Pana s-a "inventat" burta prefiarta nu am avut rabdare sa o fac o astfel de ciorba, pentru ca dura foarte mult partea de fierbere, dar de cand cu varianta prefiarta, totul este foarte usor.
            Reteta este a mamei mele si este ... delicioasa.



            Ingrediente:
            - aprox. 1 kg de burta prefiarta;
            - os de vita pentru ciorba (cat sa ii dea gust);
            - 3 cuburi knorr de vita;
            - 1 morcov;
            - 1 ardei;
            - 5 oua;
            - 1 lg ulei;
            - 2 lg faina;
            - 1-2 capatani de usturoi;
            - 3-4 lg otet (dupa gust);
            - 500-600 g smantana (min. 12%)
            - foi de dafin, piper boabe, delikat, sare;


             Preparare:
             
             Osul se spala si se pune la fiert (puneti aprox. 10 boluri/portii de apa) cu sare, piper si foi de dafin. Dupa ce a fiert osul, strecuram ciorba, curatam carnea de pe os (daca este), completam cu apa (ca sa fie cantitatea initiala de apa), punem cuburile de knorr, delikat/sare si burta prefiarta (eu o prefer pe cea nefeliata, pentru ca o pot taia cum vreau eu) si punem totul la fiert pentru aprox. 20-30 min. 
              Intre timp, intr-o craticioara, punem la calit morcovul (dat pe razatoarea mica) si ardeiul (taiat felita). Nu il prajim foarte tare, dupa ce s-a calit putin punem apa, delikat si le lasam la foc mic pana se inmoaie foarte bine.
             Cand burta este aproape fiarta adaugam morcovul si ardeiul, usturoiul pisat si 1-2 linguri de otet.
             Batem bine albusurile si incorporam incet faina si lingura de ulei. Acest amestec se pune in cioaba (cand fierbe in clocot), cate putin, amestecand sa nu se faca cocoloase (asa cum puneti oul cu otet). Lasati sa fiarba pana cand se ridica acest amestec (galustile formate) la suprafata si apoi opriti focul. Lasati ciorba sa se "odihnesca" min. 20 min, sa nu fie prea fierbinte, si adaugati smantana amestecata cu galbenusurile (punem cu lingura ciorba in smantana, ca sa o aducem la temperatura ciorbei si sa nu se taie cand o adaugam in oala).
             

        Pofta buna!




duminică, 11 decembrie 2011

Placinta cu iaurt

            Este o placinta delicioasa, care se face foarte, foarte usor. Este fina, cremoasa ...  nu te mai poti opri din mancat :).
            Prima data am auzit de aceasta reteta de la nasa mea, iar varianta pe care am ales sa o fac este o combinatie intre doua retete gasite pe internet: gabrielacara.blogspot.com si  gastronomie.ele.ro.
           


  
           Ingrediente:
         - 1 pachet foi deplacinta de 400 g,
         - 6-8 oua,
         - 350g zahar,
         - aprox. 125 g unt topit,
         - 800 - 1000 g iaurt natural, cu cat mai gras (eu am inlocuit 1-2 linguri de iaurt cu smantana);
         - stafide,
         - rom,
         - zahar vanilat;
         -1 praf de sare;
           La 6 oua - 800g iaurt, la 8 oua - 1000 g, depinde de marimea tavii. Eu am mers pe varianta de 6 oua la o tava de dimensiunea 33 x 20.

           Preparare:
           Se mixeaza ouale, zaharul  si praful de sare, pana se obtine o spuma crema consistenta.Se adauga iaurtul si stafidele inmuiate in rom.

         O tava de placinta se tapeteaza cu unt moale (se poate folosi si ulei, dar placinta este muuuult mai gustoasa cu unt).Se numara foile din pachet si se impart in 3 parti.
         Prima parte de foi se aseaza in tava, una peste alta (fiecare foaie trebuie unsa cu unt), se toarna un strat de umplutura, gros cam de 1-2 cm, apoi urmatorul strat de foi (unse cu unt), restul de umplutura si ultimul strat de foi. Ultima foaie se unge cu mai mult unt, apoi se inteapa cu furculita, din loc in loc.

          Se da tava la cuptor la foc potrivit si cand este aproape gata se bate un ou cu zahar vanilat si se toarna deasupra. Se coace aproximativ 40 min;

         Se scoate tava din cuptor si se acopera 10 min cu un prosop. Se portioneaza dupa ce s-a racit putin. Este foarte buna si dupa 1-2 zile, dar trebuie tinuta la rece. 
 


Pofta buna!

duminică, 20 noiembrie 2011

Rulada cu biscuti si nuca de cocos

              Sunt deja 2 ani de cand aceasta rulada face parte din "meniul" nostru de sarbatori. Reteta am luat-o dintr-un ziar (nu ii mai stiu numele), dar am vazut retete asemanatoare (cu mici variatii) si pe site-uri.
              Sotul meu este innebunit dupa prajitura asta, mereu isi ascunde cate o bucatica :).

              
               Ingrediente:
       
               -  3 foi Lica
Pentru crema caramel:
               -  250 g zahar
               -  300 ml apa
               -  300 g biscuiti
Pentru crema cocos:
               -  250 g zahar
               -  100 ml apa
               -   250 g unt
               -   280 g lapte praf (sa fie un lapte praf gustos, de el depinde gustul ruladei)
               -   200 g cocos

                 Preparare:
       Crema caramel: 

       Caramelizam zaharul la foc mic (mare grija sa nu il lasati prea mult ca devine amar).

 

         Cand zaharul e caramelizat adaugam apa si lasam sa fiarba pana ce se dizolva tot zaharul. La sfarsit adaugam biscuitii macinati si amestecam bine.
         Intindem acest amestec peste foaia lica - foaia o punem cu "fagurele" in exterior. Amestecul trebuie pus cat este cald, ca sa inmoaie foaia de napolitana.Crema trebuie pusa pe toate cele trei foi, daca se raceste foaia lica nu se mai ruleaza bine.



          Crema cocos: 
          Se amesteca apa cu zaharul pe foc mic pana se topeste. In siropul format adaugam untul, il lasam sa se topeasca si cand e gata, il luam de pe foc.Adaugam in sirop nuca de cocos amestecata cu laptele praf (ca sa nu se faca cocoloase) si intindem peste crema maro.


            Pentru ca sunt fan al stafidelor, am pus si cateva stafide inmuiate in rom. Nu erau in reteta initiala, dar mie imi plac.

            Foaia se ruleaza strans, pe lungime. Cu cat strangem mai bine foaia, cu atat rulada va arata mai bine cand o taiem. Se lasa rulada la rece pentru 3-4 ore si apoi se taie.


             Glazura nu e necesara, dar cand am facut pozele pregateam prajitura pentru o nunta :).  




Pofta buna!



             

duminică, 13 noiembrie 2011

Pizza rapida

          Eu mai numesc reteta asta si pizza lenesului :). Am si o reteta de pizza cu aluat clasic, pe care o folosesc destul de des, dar varianta aceasta este mai rapida, iar pizza rezultata este perfecta pentru micul dejun fiind foarte buna si a doua zi, incalzita in cuptorul cu microunde.
      


Ingrediente:


- aluat foietaj - 1 pachet (eu cumpar din Kaufland un aluat portionat - imi ies 12 bucati de pizza);
- salam, cascaval, masline, ciuperci - ce vreti sa folositi pentru "umplutura"
- sos de rosii;
- sare, piper, oregano;

Preparare:


             Condimentam sosul de rosii cu oregano, piper si sare (daca folositi branza in loc de cascaval si este sarata, nu mai puneti sare)
             Portionam foaia de aluat (eu le mai dau in doua pe cele pe care le iau, dar daca e foaie mare o portionati in fucnctie de cat de mare vreti sa fie bucatile de pizza).

             Intr-o tava punem hartie de copt si feliile de aluat, lasand putina distanta intre ele. Ungem fiecare felie cu sos de rosii si punem ingredientele preferate, taiate feliute.


             Punem tava la cuptor pentru aprox. 20 min, intai la foc puternic (200 -220 grade), apoi la foc mai mic (180 grade) pana capata o culoare frumoasa.
             Cand faceti prima data, pentru ca fiecare cuptor coace diferit, ar fi bine sa le "panditi" pentru ca se ard foarte repede.


Pofta buna!












Crema pentru Tiramisu - fara ou

          Tiramisu este una dintre prajiturile noastre preferate si, in momentul in care sanatatea nu imi permitea sa mananc crema cu ou crud, am tot cautat pana am ajuns la o varianta care inlocuieste cu succes crema din reteta originala de Tiramisu .
         
Ingrediente:

- 1 plic budinca de vanilie dr. Oetker;
-  400 ml lapte;
- 1 ou;
- 50 g margarina;
- 150g zahar;
- 500g de mascarpone; 

Preparare:
            Pregatim budinca conform indicatiilor de pe plic (punem mai putin lapte ca sa iasa mai consistenta, sa nu se inmoaie crema de mascarpone), iar cand e aproape gata (cu focul dat la mic) adaugam oul si margarina si amestecam bine pana se omogenizeaza. Lasam budinca sa se raceasca. 
             Amestecam bine mascarponele cu restul de zahar si apoi incorporam incet budinca racita. Daca vreti, pentru un plus de aroma, puteti pune si cateva picaturi de esenta de migdale sau lichior tiramisu.

            Crema astfel obtinuta se foloseste ca orice crema de mascarpone.


Pofta buna!




 

Prajitura Fanta

Reteta este luata de pe site-ul lui Edith (http://www.edithskitchen.ro). Am facut prajitura pentru o nunta ... in localitatea de unde este sotul meu, prajiturile puse pe masa la nunta sunt facute in casa, de rude, cunostinte, prieteni. Si pentru ca eu am primit prajituri la nunta, a venit randul meu sa ofer. A fost destul de apreciata, in special de cei care nu mananca ff dulce.



Ingrediente:


Pentru blat:
6 oua
100 ml ulei
6 lg de zahar
2 lg de cacao
4 lg de faina
1 pachet praf de copt

Pentru crema:
500 g branza proaspata de vaci
200g unt
150 g zahar
esenta de vanilie

Pentru glazura:
850 ml Fanta (eu am folosit Granini de portocale)
2 plicuri de budinca de vanilie
5 linguri de zahar

 Preparare:

 Blatul
        Galbenusurile se amesteca cu zaharul (se mixeaza f putin, nu sa se topeasca zaharul, amestecul trebuie sa ramana fluid). Se adauga uleiul, cate putin si se mixeaza sa se omogenizeze. Se adauga apoi faina amestecata cu cacao si praful de copt. Apoi se incorporeza foarte usor albusurile batute spuma.
        Se pune aluatul in tava unsa cu ulei si tapetata cu faina (dimensiune tava 35 x 25) - eu am folosit tava de la aragaz pentru ca vroiam o prajitura mai "mare", dar va sfatuiesc sa faceti intr-o tava de dimensiunea 35x25, sau, daca folositi o tava mai mare sa faceti mai multa crema de branza. 
        Se coace la cuptorul preincalzit pana trece testul scobitorii (cca 25 min). Se lasa sa se raceasca in tava.



Untul (putin lichefiat) se freaca cu zaharul pana devine spuma, apoi se adauga branza, esenta de vanilie si se mixeaza sa omogenizam bine. Iese o crema f buna. 


Crema se intinde pe blatul racit si se da la frigider.


Glazura
Se prepara dupa indicatiile de pe plic, numai ca in loc de lapte punem sucul. Am pus doar 850 ml de suc pentru a ne asigura ca va fi tare cand se va raci. Se amesteca pe foc pana se ingroasa. O lasam sa se raceasca si cand este doar putin calduta, se adauga peste crema.
Se lasa la rece pana se intareste glazura (aprox. 2 ore sunt de ajuns) si apoi o taiem dupa preferinte (nu am sectiune pentru ca nu am ajuns sa tai eu prajitura :) )


Pofta Buna!

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Lasagna cu carne

                   Reteta am facut-o dupa "indicatiile" de pe pachetul de foi de lasagna, pe care le-am modificat putin, in functie de preferintele noastre.


                   Ingrediente:

              -  10 foi de lasagna (eu am folosit Barilla);
              -   450 g carne tocata (am folosit amestec);
              -   200g sos de rosii;
              -   50g unt;
              -   50 g morcovi;
              -   50 g ceapa;
              -   25g ulei;
              -   20g faina;
              -   cascaval (parmezan)
              -   cateva frunze de dafin;
              -   1.5 litri de supa de legume;
              -   1 pahar de vin alb sec;
              -    sare si piper
              -    chilli

              Sos bechamel:
               -  0.9 ml lapte;
               -  50g unt;
               -  50g faina;
               -  nucsoara si sare

              Preparare:

          Umplutura:

          Se calesc ceapa, morcovul  si usturoiul, pentru 5 min, apoi se adauga carnea tocata si se mai lasa       5 min. Adaugam vinul si lasam sa totul pe foc pana se evapora tot vinul. Punem sfaina si supa si lasam sa fiarba, la foc mic, pentru aprox. 1 h (eu am pus supa treptat si nu a fost nevoie de toata cantitatea). Cand carnea e fiarta adaugam sosul de rosii (sau rosii taiate marunt) si restul de condimente.
          Sosul:
          Topim untul intr-o tigaie, adaugam faina si amestecam bine. Turnam laptele fierbinte peste si amestecam rapid, ca sa nu apara cocoloase. Lasam amestecul sa dea in clocot, il luam de pe foc si adaugam sare si nucsoara, dupa gust.

          Lasagna:
           Ungem cu unt o tava. Punem cateva linguri se sos bechamel, il intindem bine, si punem peste el 2 foi de lasagna (ar fi bine ca foile sa nu se aseze "fix" in tava, pentru ca vor creste 1-2 cm in lungime).  Peste foi punem un strat de carne, 2 linguri de sos si presaram cu cascaval (parmezan).Continuam la fel si cu celelalte foi si cu umplutura, ultimul strat fiind de carne, sos si cascaval.
       
         Se pune tava la 200 grade, pentru 25-30 min. (in functie de cuptor).


       
        Sfat:
        Cititi cu atenti indicatiile de pe cutie, unele foi de lasagna trebuie lasate in apa inainte de utilizare. Cele pe care le-am folosit eu se pun exact cum sunt in cutie.



       Pofta buna!
         





duminică, 23 octombrie 2011

Spaghete cu stridii

       Stiu ca stridiile proaspete sunt mult mai gustoase, dar nu ma simt "pregatita" sa le spal, curat etc., asa cum trebuie, asa ca am ales variata de stridii congelate, luate din magazin.




Ingrediente:

- stridii congelate - 500g
- 1-2 cepe;
- 1-2 catei de usturoi;
- sos de rosii (eu am avut un sos de rosii cu ardei);
- sare. piper;
- aprox. 300 g de spaghete/paste
- ulei pentru prajit.

Preparare:


Spaghetele se pregatesc conform instructiunilor de pe pachet.
Ceapa o taiem solzisori, usturoiul il strivim si punem sa se prajeasca pana devin sticloase. Adaugam stridiile, sosul de rosii, sarea, piperul si le lasam sa fiarba la foc mic 10-15 min (nu prea mult pentru ca ele sunt deja fierte).






Pofta buna!


Sfat: Daca vreti, spre sfarsitul etapei de fierbere puneti spaghetele peste stridii si fierbeti-le impreuna inca 1-2 minute (sosul va intra mult mai bine in spaghete/paste si vor fi mai gustoase)







Crutoane din paine

Acum ca stiu sa fac crutoane, trebuie sa ma apuc de facut supe creme :) .




Ingrediente:

-  paine (in functie de cantitatea pe care doriti sa o faceti);
- 1-2 catei de usturoi;
-  condimente (ce va place cel mai mult) - eu am mers pe boia, piper si sare (aveti grija la sare, uneori painea e suficient de sarata);

Preparare:

Am taiat painea cubulete de 1-2 cm (la noi painea are coaja groasa, asa ca am decupat-o :). 


       Usturoiul (doar zdrobit putin cu lama cutitului) il calim putin in ulei (nu mult, ca sa nu devina amar). Scoatem usturoiul, lasam putin uleiul sa se raceasca si il amestecam cu condimentele preferate.
       Stropim painea taiata cu uleiul "condimentat" si bagam tava la cuptor pentru aprox. 10 min (mai urmariti totusi ce face tava in cuptor sa nu va treziti ca faceti "negrese" :).

      
       Cand painea devine "crocanta" ... e gata.


      Pofta buna!





Gaina umpluta - la cuptor

            Despre reteta asta pot spune ca se face mai usor decat pare :) si nu e greu de facut nici de catre un incepator.



Ingrediente:
-  pui/gaina pentru grill;
-  500 g ficat de pasare (puteti folosi si picat + pipote)
-  200 g de ciuperci
- 1-2 cepe
- 1-2 linguri de pesmet (daca va fi nevoie sa "ingrosati" umplutura)
-  condimente: sare, piper, curry, condimente pentru carne de pui etc.
-  marar sau patrunjel proaspat;
-  1-2 oua;

Preparare:

Punem ficateii la fiert (nu mult, max. 10 min. pentru ca se fierb foarte repede). Ceapa si ciupercile le taiem feliute si le punem la calit. 
Ficateii fierti si scursi, ceapa si ciupercile calite, se dau prin masina de tocat carne (sau blender). In pasta obtinuta punem ouale, sare, piper, verdeata taiata marunt. Daca umplutura e prea moale, puteti adauga 1-2 linguri de pesmet.


Acum, ca avem umplutura gata, sa pregatim personajul principal :).

 

            Dupa ce l-am spalat si l-am parlit (daca este nevoie), ne apucam sa il umplem. Eu am pus umplutura atat in el (am lasat loc numai cat sa il cos), cat si sub pielea de pe piept ... este destul de mult spatiu acolo si in felul acesta vom avea suficienta umplutura pentru toata carnea, dar si o carnita mult mai gustoasa (mai ales ca cea de pe piept uneori este "seaca":  
           Dupa ce am terminat cu umplutura, coasem puiul si il "masam" frumos cu un amestec de condimente si ulei.






Puiul astfel aromatizat il acoperim cu folie de aluminiu si il bagam in cuptorul incins pentru aprox. 30 min, la 180 grade.




Dupa 30 min. verificam daca s-a patruns carnea si, daca este totul ok, luam folia si il mai lasam, la foc mai mic, pentru aprox 20 min. (in functie de cuptor), ca sa faca o crusta frumoasa (din cand in cand il ungem cu sosul din tava).
Cand este gata il scoateti din cuptor si il serviti ... cum va place :).


Pofta buna!

Pulpe la cuptor

Eu le numesc pulpe "a la Real" :))) pentru ca int-o zi sotul meu a zis ca vrea pulpe care sa semene cu cele din vitrina de la Real ... cum nu a mancat niciodata de acolo importanta era asemanarea, nu si gustul :).
Spre surprinderea mea, au iesit foarte gustoase ... suculente si aromate.


Ingrediente:

- pulpe de pui ;
- boia, sare, piper (sau condimente pentru pui);
- ulei (1-2 linguri);
- 2-3 linguri de vin;

Preparare:

Intr-un castron punem 1-2 linguri de ulei (in functie de cate pulpe vreti sa pregatiti) si condimentele. Amestecam totul bine, pana se omogenizeaza si apoi folosim amestecul pe post de "ulei de masaj" pentru pulpe.



             Le frecam bine cu amestecul de condimente, le punem intr-o tava, adaugam 2-3 linguri de vin in tava, o acoperim cu folie de aluminiu si punem tava pentru 10-15 min. la 180 grade, in cuptorul preincalzit.
            Dupa cele 15 min.(pulpele s-au patruns suficient) scoatem folia, dam focul putin mai incet si lasam pulpele sa capete o crusta frumoasa. Din cand in cand luam cu lingura din sosul care s-a format in tava si il punem peste carne (o ajuta sa nu se usuce si ii da un gust foarte bun).
           Cand observati ca s-a format crusta asa cum va place (mai mult sau mai putin crocanta), scoateti tava din cuptor si serviti pulpele cu o garnitura dvs. preferata si un pahar de vin bun.

         

            Pofta buna!





Pastrav in fulgi de porumb

Am tot cautat variante de preparare a pastravului, iar aceasta este ... delicioaaaasa :)



Ingrediente:

-  4 bucati de pastrav file (noi am luat patrav intreg si l-am facut file)
-  fulgi de porumb (sfaramati);
-  faina - aprox. 200g
-  2 oua
- sare, piper

Preparare:

Pestele se spala, se sareaza si se pipereaza.

 Ouale se bat bine cu sare, piper si condimente pentru peste (daca vreti).


Se procedeaza ca la orice peste pane: se trece pestele prin faina, prin amestecul de ou si apoi prin fulgii de porumb.



Se pun la prajit in ulei incins (focul sa nu fie foarte tare, ca sa nu arda crusta fara sa se prajeasca pestele). 




Scoatem pestele din tigaie si il punem pe hartie absorbanta, ca sa scapam de surplusul de ulei.


 
 Noi l-am servit cu garnitura de cartofi si sos de smantana cu patrunjel (sosul este foarte important pentru a avea un gust "complet")



Pofta buna!

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Ciuperci umplute

Un aperitiv gustos. Am incercat mai multe variante, iar aceasta reteta e cea pe care o folosesc cel mai des.




Ingrediente:

- 15 ciuperci de dimensiune medie;
- 500g carne tocata (amestec)
- 1-2 cepe mai mici;
-  marar proaspat;
-  sare, piper, condimente pentru carne tocata;
-  cascaval (aprox.250g);



Preparare:

Ciupercile se spala, li se indeparteaza coditele si pielita (doar daca este cazul).



Ceapa si coditele se taie marunt si se pun la calit in ulei incins.




Cand ceapa si coditele sunt calite (nu le calim foarte mult pentru ca se vor "pregati" si la cuptor) adaugam carnea tocata, sare, piper si amestecam din cand in cand pana e gata si carnea. Se adauga marararul si, daca mai este necesar, sare sau piper.

Umplem ciupercutele (eu folosesc o lingurita) si deasupra punem cascaval ras.


In tava punem hartie de copt (sau 2 linguri de apa, nu mai mult pentru ca isi lasa si ciupercile) si o bagam la cuptor pentru aprox. 20 min la 180 grade.



Pofta buna!
















Sos de smantana cu patrunjel

Este un sos delicios pentru peste. Eu l-am folosit la reteta de "pastrav in fulgi de porumb".


Ingrediente:
- usturoi;
- smantana;
- un cubulet de unt;
- patrunjel proaspat;

Cantitatile sunt in functie de preferinta. Le puteti combina dupa dorinta.

Preparare:

Intr-o tigaie topim untul (la foc mic), punem usturoiul pisat si il lasam la calit pana isi schimba putin culoarea (sa nu se arda). Adaugam smantana, putin cate putin, si amestecam bine pana se incalzeste (sa nu dea in clocot). Cand e fierbinte, luam smantana de pe foc, adaugam patrunjel proaspat (tocat marunt), sare si piper dupa gust.

Se serveste cald, cu peste.


Pofta buna!




Faceți căutări pe acest blog